ca și în cazul majorității bolilor hepatice, simptomele hepatitei la câini sunt aproape întotdeauna aspecifice: câinii mănâncă mai puțin, sunt apatici, uneori au poliurie/polidipsie și uneori au diaree. Hepatoencefalopatia și ascita apar numai cu aceste simptome în stadii foarte avansate de hepatită cronică. Doar o parte din câini au icter. Din cauza acestor simptome aspecifice, diagnosticul hepatita nu este adesea luată în considerare, chiar dacă prezența unei boli hepatice poate fi ușor detectată prin măsurarea concentrațiilor plasmatice de fosfatază alcalină și acizi biliari, una sau ambele fiind crescute. Diagnosticul este confirmat prin examinarea histologică a unei probe de biopsie hepatică. Cele mai frecvente forme de hepatită sunt hepatita reactivă nespecifică, hepatita acută și hepatita cronică. Hepatita reactivă nespecifică este o reacție împotriva endotoxinei ca urmare a sepsisului sau a unei absorbții gastrointestinale crescute. Tratamentul este îndreptat către procesul primar. Leptospiroza provoacă, de asemenea, hepatită reactivă nespecifică, dar insuficiența renală este cea mai proeminentă caracteristică. Diagnosticul nu se face pe baza unei biopsii hepatice, ci pe baza titrurilor crescute de IgM împotriva Leptospira. Tratamentul imediat cu antibiotice și perfuzii la primele semne (icter și uremie) poate salva viața animalului. Hepatita acută se poate dezvolta ca urmare a infecției, toxinelor sau hipoxiei hepatice. Nu există un tratament specific, dar recuperarea adecvată apare adesea cu un tratament de susținere. Corticosteroizii sunt contraindicați. Hepatita cronică, care poate duce la ciroză, este cea mai comună formă de hepatită. Este o reacție inflamatorie autoimună care este de obicei cauzată de o infecție cu virus, dar uneori de otrăvire (intoxicație). Tratamentul lung cu prednisolon sau azatioprină este de obicei de succes, dar recunoașterea timpurie a bolii crește probabilitatea de succes. În zilele noastre, hepatita cronică datorată acumulării hepatice de cupru la terrierii Beddlington poate fi detectată prin teste ADN. Astfel de teste fac posibilă distingerea între transportatori și non-transportatori. Animalele afectate pot fi ținute fără simptome prin tratament pe toată durata vieții cu gluconat de zinc sau penicilamină.