Articles

„cea mai temătoare și periculoasă criză „

am ales să citesc Tosh mai întâi în această săptămână (fiind mai mult decât puțin speriat de unele dintre titlurile articolelor, inclusiv” Marele masacru de pisici”) și imediat m-a surprins. Abordările culturale și sociale ale istoriei nu sunt același lucru. Ce??

nu sunt sigur de ce, dar întotdeauna am crezut că istoria socială este doar un alt mod de a spune istoria culturală și invers. Explicațiile lui Tosh despre modul în care metodele diferă într-adevăr m-au ajutat să încep să înțeleg cum să diferențiez.

mi-a plăcut mai ales exemplul pe care Tosh îl dă studiului psihiatriei și bolilor mintale. El notează:” există toată diferența între a scrie despre acele confruntări mentale și a descrie instituțiile în care au fost angajați nebunii: prima este o abordare culturală, a doua este istoria socială ” (Tosh, 258)

pune în acest fel, înțeleg. Istoria socială (care poate utiliza teorii sociale precum marxismul) este studiul sistemelor și mecanismelor care guvernează relațiile și evenimentele umane, în timp ce istoria culturală este studiul credințelor, înțelegerilor, motivațiilor oamenilor etc. Istoria culturală este dificil de definit datorită complexității sale: „istoria culturală este un domeniu vast și absorbant, îmbrățișând totul, de la credința formală prin ritual și joc până la logica nerecunoscută a gestului și a aspectului” (Tosh, 258).

simțindu-mă bine echipat cu definiții logice pentru istoria culturală și socială, am apelat la celelalte lecturi din această săptămână. Pentru a fi sincer, am avut un timp foarte greu cu conținutul unora dintre articolele din această săptămână. După cum am menționat anterior, este greu să treci chiar de titlul de „Marele masacru al pisicilor”, doar pentru a realiza că (nu, nu este un joc inteligent de cuvinte) este în mod legitim despre un masacru de pisici. Au fost făcute câteva puncte interesante despre simbolismul care indică o concepție culturală mai largă, dar cred că tind să fiu de acord cu critica lui Roger Chartier că o poveste nu face un fenomen cultural.

când am terminat cu articolele Geertz, am simțit că lecția de luat pentru această zi a fost responsabilitatea istoricului de a măsura și interpreta bine dovezile. Istoria culturală poate fi un instrument excelent, la fel ca istoria socială, dar dacă ne bazăm prea mult pe un singur lucru, riscăm să impunem un punct de vedere modern asupra unui timp trecut. Morala poveștii: acordați o atenție deosebită surselor dvs. și puneți-le în conversație cu alte înregistrări istorice pentru a oferi o imagine mai completă a trecutului. Este un proces delicat pentru a fi sigur, dar rezultatele merită.